Sari la conținut


CARTILE, POSIBILITATE DE INFORMARE SAU DE MANIPULARE:

universul cunoasterii

236 răspunsuri la acest topic

#221 Iliescu Bogdan

    Membru avansat

  • Members
  • 1.215 posturi

Postat 22 decembrie 2015 - 02:19

Dana,
Intr-un anumit sens e foarte interesant ce spui. Daca am inteles bine ideea ta, matematica e o creatie umana care incearca sa descrie lumea in universalitatea ei, si pe masura ce se mai observa cate un fenomen i se atribuie acestuia o matematica extinsa, noua, care sa-l inglobeze.
Insa daca ar fi asa, toate descoperirile in matematica nu ar mai avea sens, ele fiind niste creatii umane artificiale anterioare descoperirii lor.
Cum comentezi? :rolleyes:

#222 Dana

    Membru avansat

  • Members
  • 3.094 posturi

Postat 23 decembrie 2015 - 06:00

Bogdan, nu prea inteleg ce ma intrebi...

Nu sunt sigura ca mi-ai inteles corect punctul de vedere, poate m-am exprimat alambicat si halandala, dar... in timp ce sunt de acord cu faptul ca matematica descrie lumea si universul, mi-am sustinut convingerea ca oamenii tot descopera cate un pic din matematica asta, ca nu ei sunt creatorii ei, ca si cum matematica universului nu ar exista fara ei.
Mi-am exprimat convingerea ca exista matematica (cu functii matematice, relatii, proportii etc - care definesc lumea si universul) dinainte ca omul s-o descopere si s-o utilizeze in explicatiile si intelegerile pe care le cauta.
In studiile si cercetarile sale, omul cauta sa patrunda si sa inteleaga cat mai multe aspecte / valori din realitatea absoluta. Ca reuseste sau nu, cum si cat a reusit sau n-a reusit pana acum, asta e o alta poveste. Dar trebuie a recunoastem ca acest tip de cautare sta la baza stiintelor. Chiar si in prezent... cautarile continua.
Din dorinta de a sti, a cunoaste si a intelege, omenirea a dezoltat in timp stiinte; care pornesc de la ipoteze (uneori starnite de evenimente reale observabile de catre om, alteori pur teoretice extrase din imaginatia omului), apoi merg pe firul unor calcule si rationamente logice, ajungand la concluzii, de multe ori chiar si la rezultate empirice.
Atunci cand concluziile / rezultatele nu sunt suficient de clare, sau suficient de logice si argumentate, cu atat mai putin demonstrate empiric, stiinta reformuleaza ipoteze, sau face conventii, sau propune noi enunturi de rezolvat ca sa ofere coerenta firului studiat;
dar asta nu inseamna ca nimic din ceea ce a descoperit si demonstrat omul vreodata nu este real si stabil, respectiv ca traim doar in iluzii confectionate de suma conventiilor existente la un moment dat,
astfel incat nici macar o banala realitate a lumii materiale in care traim, in care exista sa zicem doua corpuri care stau intr-o incapere - nu mai este sigura si se poate modifica (ea, realitatea) in functie de conventiile matematice ale omului.

Am gasit aici aceasta discutie, conturata in jurul notiunilor "timp", "spatiu", "matematica"...
si cel putin doua dintre ele (timpul si matematica) au primit un caracter atat de relativ incat parca ele nici nu ar exista cu adevarat in realitatea valorilor absolute, ci ar fi doar inventii / creatii / conventii umane... si-atat.
Ca si cum... dincolo de om - ele nu exista in realitatea absoluta.
Desi, daca e sa fim onesti, atat componenta timp, cat si rigurozitatea relatiilor si proportiilor matematice din univers descoperite de om, nu par sa stea chiar la discretia perceptiei, calculelor si conventiilor omului (care a tot presupus, scris si sters de-a lungul vremii, a tot calculat si recalculat... si inca continua sa calculeze).

E drept ca e posibil ca nu intotdeauna sa inteleg corect ce mi se spune si nu intotdeauna sa reusesc sa exprim clar ce vreau sa spun (imi plac oamenii care, daca tot insinueaza ca sunt deschisi dialogului, macar dovedesc disponibilitatea sa il poarte, conform partii declarative),
deci vreau sa spun ca nu sunt foarte sigura la ce ne referim atunci cand spunem "totul",
dar daca acest cuvant cuprinde orice forma a realitatii, uite ca mi-e greu sa cred ca schimbarea unei conventii umane schimba Totul, ca si cum realitatea universala (cu calculele, proportiile si regulile functiilor si dependentelor sale) ar fi subordonate realitatilor noastre relative (aparand sau disparand concret si efectiv in functie de perceptiile noastre, miscandu-se si transformandu-se in functie de concluziile si conventiile omului de la un moment dat).
Mai credibil mi se pare faptul ca Totul este in primul rand definit intr-o realitate absoluta si obiectiva (in care exista timp, spatiu, matematica - in valori absolute), in timp ce noi, din realitatile noastre subiective (subordonate acestei realitati obiective) incercam sa descoperim, sa cunoastem, sa calculam, sa intelegem... fenomenele si componentele care o definesc si care ii pastreaza si administreaza legile, ordinea, armonia, proportiile etc.

#223 Dana

    Membru avansat

  • Members
  • 3.094 posturi

Postat 23 decembrie 2015 - 06:16

Vezi postvara, pe 22 decembrie 2015 - 10:00 , a spus:

Imagine postată

:emoticon-0102-bigsmile:
"... da' de lungime ce zici?..."
..................................................................

Am ezitat intre a ignora - cu intelepiune... si a comenta - fara intelepciune, bineinteles.
Ghici cine a castigat? "Fara intelepciunea", desigur. :emoticon-0136-giggle:
......................................................................

Exista in lumea asta cercetatori si / sau filosofi care promoveaza asiduu teorii extreme despre iluzii si relativitati;
cu multe vorbe mestesugite, care imbraca in mod constiincios haina unui profund mister care - vezi Doamne - este imposibil de penetrat de catre o minte banala de om obisnuit.
Eu nu cred ca Dumnezeu a creat aceasta lume si a permis intelegeri despre ea... numai pentru "geniile cu minte intortocheata".
Si-apoi, sa nu uitam ca aceste teorii sunt contrazise...
- nu de mine(!), eu nu contez, sunt un om banal care doar alege ce merita sa creada din toate informatiile si parerile care se perinda prin jur, prin lumea asta mare -
dar sunt contrazise, cu subiect si predicat, tot de oameni de stiinta si / sau filosofi, inteligenti, bine informati, cu multa logica, uneori cu demonstratii empirice - despre care totusi "geniile" despre care am amintit spun: "e, na... e un rezultat fantoma... iluzii, iluzii... de fapt nimic nu exista cu adevarat, totul e scorneala... da' tre' sa fii foaaaaarte destept ca sa pricepi asta...".
In timpul anilor, am constatat ca argumentul suprem al unor minti care se pretind a fi "luminate", atunci cand se insista cu argumentatul, este: "sorry, dar nu argumentele mele sunt subtirele sau inexistente, ele exista si sunt beton, de nezdruncinat, de fapt subtirica e doar mintea ta; au revoir". Scurt pe doi si punct. :rolleyes:

#224 vara

    Avansat

  • Members
  • 17.685 posturi

Postat 23 decembrie 2015 - 06:37

Vezi postDana, pe 23 decembrie 2015 - 06:16 , a spus:

Vezi postvara, pe 22 decembrie 2015 - 10:00 , a spus:

Imagine postată

:emoticon-0102-bigsmile:
"... da' de lungime ce zici?..."
nu ne cunoastem de ieri de azi, stii doar ca lungimea nu m-a impresionat niciodata ba chiar ma oboseste peste masura.....punctul meu forte nu este rabdarea, ce sa fac? Deci nu, lungimea ci esenta conteaza....sa fie tare de fiecare data, imi plac esentele tari.... :emoticon-0105-wink: :emoticon-0110-tongueout:
..................................................................

Am ezitat intre a ignora - cu intelepiune... si a comenta - fara intelepciune, bineinteles.
Ghici cine a castigat? "Fara intelepciunea", desigur. :emoticon-0136-giggle:
Desigur, sunt de acord! :emoticon-0105-wink:
......................................................................
deci sa mai taiem din lungime si sa punctam esenta de fiecare data... :emoticon-0136-giggle:

In timpul anilor, am constatat ca argumentul suprem al unor minti care se pretind a fi "luminate", atunci cand se insista cu argumentatul, este: "sorry, dar nu argumentele mele sunt subtirele sau inexistente, ele exista si sunt beton, de nezdruncinat, de fapt subtirica e doar mintea ta; au revoir". Scurt pe doi si punct. :rolleyes: Si nu ti-a trecut niciodata prin minte ca lucrurile ar putea sta exact asa? :rolleyes:.......hai, aproximativ asa sa nu zici ca-s rea... :emoticon-0140-rofl:

gata acum, merg sa framant cozonacii si am nevoie de ceva concentrare pe alte directii... :emoticon-0105-wink:



veronikaImagine postată
Imagine postată

#225 Dana

    Membru avansat

  • Members
  • 3.094 posturi

Postat 23 decembrie 2015 - 07:01

Vezi postvara, pe 23 decembrie 2015 - 06:37 , a spus:

[..]
In timpul anilor, am constatat ca argumentul suprem al unor minti care se pretind a fi "luminate", atunci cand se insista cu argumentatul, este: "sorry, dar nu argumentele mele sunt subtirele sau inexistente, ele exista si sunt beton, de nezdruncinat, de fapt subtirica e doar mintea ta; au revoir". Scurt pe doi si punct. :rolleyes: Si nu ti-a trecut niciodata prin minte ca lucrurile ar putea sta exact asa? :rolleyes:.......hai, aproximativ asa sa nu zici ca-s rea... :emoticon-0140-rofl:
Ba m-am gandit si la asta; dar dupa ce am studiat problema, concluziile m-au relaxat... :emoticon-0102-bigsmile:

Vezi postvara, pe 23 decembrie 2015 - 06:37 , a spus:

gata acum, merg sa framant cozonacii si am nevoie de ceva concentrare pe alte directii... :emoticon-0105-wink:
Ok. Spor la treaba!
Si eu am multe de facut pe-aici, doar ca m-am mai proptit o data intr-o cafea; sa-mi iau niste avant... :emoticon-0136-giggle:

#226 vara

    Avansat

  • Members
  • 17.685 posturi

Postat 29 decembrie 2015 - 07:39

o carte pe care ma pregatesc sa o citesc, intentionez adica dar trebuie sa gasesc timpul si tihna necesare pentru o astfel de lectura.....pana acum doar am citit despre ea si ceea ce am citit o recomanda .....va invit si pe voi, cu siguranta merita citita! Solenoid de Mircea Cartarescu






Imagine postată


Solenoid, de M. Cărtărescu, este un imens florilegiu al anomaliilor cărtăresciene și face, prin greutatea fizică impresionantă, cât un dicționar al unor anomalii etalate, nu în ordine alfabetică, ci în ordinea în care acestea, ca niște cărămizi psihice, reușesc să construiască o mare revelație.
Ceea ce ni se dezvăluie în carte este rezultatul unui amalgam armonios de mai multe interdiscipline, din intimitatea fiecăreia, ca disciplină pereche, făcând parte literatura. Găsim aici noțiuni complexe de literatură-fizică, de literatură-biologie, de literatură-psihologie sau de literatură-filozofie. Fără fizica modernă, proporțiile acestei cărți ar fi fost drastic reduse. În lipsa parazitologiei, în lipsa anatomiei, a istoriei sau a matematicii, în lipsa acelei științe care se ocupă cu studiul nostalgiilor, întregul text s-ar fi contractat brusc la câteva zeci de pagini. Însă, fără doar și poate, în lipsa “transliteraturii” de tip cărtărescian, Solenoid n-ar fi existat deloc. Un fizician niciodată n-ar putea adulmeca frânturi dintr-o lume cu 4 dimensiuni spațiale în lipsa acestei forme de literatură; un parazitolog n-ar putea resimți aproape visceral lumea extraordinară a sarcopților doar prin metodele parazitologiei; după cum niciun mare scriitor n-ar putea imagina o astfel de lume în lipsa unor cunoștințe elementare de fizică și de matematică. (M. Cărtărescu nu duce lipsă de așa ceva!)
Buna comunicare dintre literatură și toate celelalte mari domenii ale cunoașterii umane, toleranța Scriitorului față de religie, de mistică, de viziunea psihologiei analitice asupra viselor ori a relativității generalizate vizavi de obiectele la scară cosmologică, aduc un surplus de Nou în lume, un surplus de entități inedite, de obiecte-subiecte situate dincolo de literatură și dincolo de matematică, pe un nivel superior al realității, de pe care lumea noastră de ieri este percepută astăzi mai inteligibil și mai cuprinzător. Noi niveluri de realitate atrag după sine noi niveluri de percepție a lumii. O realitate învelește pe alta și-o completează, un ochi înlocuiește pe altul și-l face pe Om să vadă cât mai departe și cât mai clar.
Spre pildă, dacă pe un anumit nivel de realitate o undă și un corpuscul sunt perfect separabile (principiu fundamental al nivelului clasic de percepție a lumii microscopice, aflat în complet dezacord cu experimentele de fizică), pe un nivel superior de realitate unda și corpusculul ar coexista în corpul aceluiași obiect fizic, numit ”onduscul” (”unda-corpuscul” sau ”corpusculul-undă”), fără posibilitatea de a le mai separa vreodată. Acest nou nivel de percepție a lumii se numește mecanică cuantică și este în profund acord cu experimentul. Pe un nivel inferior de realitate se lucrează cu unde SAU corpusculi, cu literatură SAU fizică și, prin ele, se observă lumea încețoșat sau când printr-un ”ochi” când prin celălalt, însă pe-un nivel superior de realitate se lucrează cu ondusculi și cu literatură-fizică, contemplând lumea, prin ambii ”ochi” deodată, mai limpede și mai în profunzime. Așa cum, prin stereograme, reușim să percepem obiecte tridimensionale suprapunând cu ochiul liber, prin ”cross-eyed viewing method”, două imagini bidimensionale, în același mod, conlucrarea a două științe, trocul de metode de la una la cealaltă, interferența lor armonioasă, dau naștere instantaneu unei reprezentări a lumii cu totul și cu totul inedite.
Solenoid exprimă reușita unui astfel de demers – crearea de noi instrumente de cunoaștere a lumii prin contopirea armonioasă dintre literatură și alte discipline, ridicându-ne pe noi niveluri de realitate și percepând lumea, întregitor, prin ochii noilor niveluri de percepție. Citind Solenoid am avut senzația că văd, printr-un telescop construit nu doar dintr-un sistem de lentile ci și dintr-un sistem de pure obiecte literare, mărunte semne, minusculi dar înspăimântători ochi străini aruncând priviri curioase către lumea noastră, provenind toate dintr-o supralume.
Impresionează nespus atitudinea transdisciplinară a autorului față de Om și de Lume. Fără nicio ezitare, pus fiind, printr-o reducere la absurd, să aleagă între salvarea unui copil și a unei mari picturi a lumii de la un incendiu, protagonistul alege să salveze copilul. Chiar dacă ar fi pus să aleagă între Stația Spațială Internațională și un biet copil, în pofida anihilării complete a marelui proiect spațial, el ar alege mereu copilul. O astfel de prioritate, o astfel de așezare a Omului dincolo de orice activitate umană, o astfel de viziune a integrității fizice și psihice a Omului dincolo de orice întreprindere umană oricât de costisitoare, face obiectul a ceea ce Jean Piaget a numit ”transdisciplinaritate”. Aceeași atitudine, aceeași pornire către Om, o găsim și la sfârșitul cărții. Protagonistul refuză cunoașterea unei alte lumi, refuză contactul cu supraființele și accesul la supracunoaștere, pentru a rămâne alături de familia sa, pentru a suferi împreună cu oamenii, pentru a muri împreună cu ei și a picheta împreună cu ei.
Pichetiștii sunt oamenii care nu protestează împotriva a ceea ce legile firii ar putea genera ca periclitant pentru ființa umană, ci numai împotriva a ceea ce legile naturii ar putea da naștere în lume și pune capăt civilizației noastre, precum însuși cancerul, însăși moartea omului și finitudinea lui, însăși tridimensionalitatea acestei lumi, însuși întunericul ori întregul univers în continuă accelerare care se îndreaptă impasibil către marea beznă cosmologică.
Pe alocuri, nu am putut să nu mă gândesc la filmul “Interstellar”, la o paralelă între călătoriile interstelare din film și călătoriile interdimensionale din carte, între o lume cu 3 dimensiuni și o lume cu 4 dimensiuni. În film, călătoriile se fac cu navete spațiale care traversează găuri de vierme pentru a ajunge la cele mai apropiate stele, pe când aici trecerea spre o lume mai bogată în dimensiuni se face în carne și oase prin intermediul unor ”solenoizi”. Ambele citează cu mare entuziasm din celebra poezie “Do not go gentle into that good night” a lui Dylan Thomas și ambele tratează tema evadării din această lume pentru o lume mai bună. Cred că filmul l-a influențat covârșitor pe autor, mai ales dacă ne amintim de importanța crucială a ”teseractului” (obiect al unei lumi cu 4 dimensiuni spațiale), prin care, în fabuloasa creație cinematografică a lui Christopher Nolan, ființele umane, despărțite temporal prin mii de ani, reușesc să comunice.
Aflând despre efectele secundare ale solenoizilor, precum levitația, n-am putut să nu mă gândesc la numerele ieftine de magie de pe la circurile instalate-n bâlciuri, la șiretlicul magic al “femeii care levitează”. Noi copiii ne spuneam că parcă un zgomot ca de motor se aude atunci când femeia începe să leviteze. Nici astăzi nu știu dacă era așa sau dacă era o simplă halucinație auditivă indusă colectiv printre noi și imaginațiile noastre. Nici astăzi nu știu cum funcționează acel truc și nici n-aș vrea să aflu vreodată. Același zgomot, aceleași vibrații ușoare ale obiectelor din jur, se făceau simțite la declanșarea solenoidului și implicit a fenomenului de levitație.
Iată unul dintre primele fenomene neobișnuite, aparent nefizice, antigravitaționale, care apar în carte – levitația. Cu această anomalie fizică, descoperită întâmplător, se declanșează o serie impresionantă de fenomene paranormale ce apar pe tot parcursul cărții. Actul de copulare dintre doi oameni, desfășurându-se în plină levitație, ne pune în față o frumoasă comunicare între două realități, între două coji de ceapă, una învelind-o pe cealaltă – antigravitația atât de nelumească pentru noi dar atât de naturală pentru supraființe, în comuniune cu iubirea dintre două ființe umane, sentiment, în forma lui omenească, atât de străin lor dar atât de familiar nouă.
Intrarea protagonistului, printr-un astfel de solenoid, în lumea sarcopților este imaginea modernă a venirii lui Iisus Hristos dintr-o supralume în sublumea noastră. El a fost trimis pe Pământ de către cei care știu a se folosi de aceste sisteme de teleportare a conștiinței dintr-un supratrup într-un subtrup, sau invers, numite solenoizi. Imaginea lui Hristos plutind deasupra apei este echivalentă fizic cu personajele din carte care levitează. Minunile hristice sunt reminiscențe, sunt posibilități ale supralumii instalate încă în trupul Mântuitorului, în perfect acord nu cu legile fizice ale lumii noastre ci cu cele ale supralumii lor. De asemenea, înălțarea la ceruri a lui Hristos este echivalentă cu scena finală din carte, în care supraființele încearcă să-l recupereze pe protagonist și să-l scoată din această lume, numai după ce El își va fi îndeplinit pe Pământ, pe un infinitezimal fir de nisip dintr-un infinit univers tridimensional, ambigua și istovitoarea lui sarcină. Iată cât de mult se poate îmbogăți teologia printr-un simplu exercițiu literaro-fizico-teologic, printr-o simplă încercare de a amalgama literatura cu fizica și cu teologia. Astfel, o nouă și copleșitoare hermeneutică a textelor biblice iese la suprafață.
Textul este o succesiune de real și fantastic, descriind o sinusoidă ce ricoșează, în nenumărate rânduri, dinspre real către fantastic și invers, este un joc halucinant al virtualizărilor și actualizărilor multiple pe linia real-fantastic. Cu toate acestea, nu este realismul magic întâlnit la Marquez. Aici, elementele magice n-ar fi altceva decât elementele banale ale suprarealului infiltrate paradoxal și delirant în realul nostru cel de toate zilele, cel sărăcit în dimensiuni spațiale ori în posibilități ale conștiinței noastre. În primul moment ne aflăm urcați pe culmile unei jalnice realități, în miezul absurdităților comunismului, în atmosfera sufocantă din școli, o atmosferă prelungită dincoace de comunism, până în zilele noastre, pentru ca în momentul următor să ne prăbușim în hăurile inefabile și îngrozitoare ale fantasticului.
În jurnalele lui, M. Cărtărescu nu se ferește să ne transmită faptul că este un mare visător și că, timp de 20 de ani, a fost vizitat în somn, în nenumărate rânduri, de entități alcătuite din carne și oase, nicidecum străvezii ori fantomatice, pe care le-a numit ”vizitatori”. Și visele protagonistului sunt înțesate de prezența unor ”vizitatori”. Explicația trivială a existenței acestor entități este aceea că, în timpul somnului, ne putem trezi brusc la granița dintre vis și starea de veghe, într-o stare de ”sleep paralysis”, cu mâinile pe lângă corp și fața către tavan, din care, după nenumărate încercări eșuate de-a zbiera ori de-a ne pune în funcțiune mușchii, cu greu reușim să ne sustragem și să ne trezim de-a binelea, o stare adeseori însoțită de halucinații de tot felul – auditive, tactile, olfactive, dar mai ales vizuale. Halucinațiile vizuale, concretizate prin prezența unor ”vizitatori”, a unor ființe străine în dormitor, stând în picioare ori șezând pe marginea patului, produc impresia cea mai puternică și mai terifiantă, având puterea de a-i preface pe adormiți, pe martorii acestui spectacol, în niște hipnofobi. În pictura ”Coșmarul” de Henry Fuseli, vizitatorul nopții este un demon hidos, un ”incubus” paralizant așezat, în poziția yoghină ”lotus”, pe pieptul unei femei, împiedicând-o să facă vreo mișcare, inhibându-i orice împotrivire și totuși lăsând-o să simtă totul, să simtă pe viu întregul coșmar. Aceste paralizii s-ar datora unor perturbări ale somnului REM (Rapid Eye Movement), acronim ce amintește de Nostalgia.
Spre deosebire de medicina somnului, cartea încearcă să ne transmită o altă viziune asupra vizitatorilor. În somn, visând, nu facem altceva decât să ne conectăm la o altă lume, să comunicăm la fel ca în viața de zi cu zi, cu ființele unei alte lumi, acestea reușind uneori să ni se arate în deplinătatea carnalității lor. Visele ar fi la fel de reale precum însăși realitatea, dar obiectele lor, eul tău oniric împreună cu toate celelalte personaje din vis, ar aparține nu realității noastre ci unei suprarealități. Numai aici sunt posibile și chiar naturale zborul, monstrul odios care te urmărește și de care nu poți fugi, dialogurile cu persoane cândva apropiate dar de mult dispărute de pe fața pământului, situațiile absurde de tot felul, pe care atât de bine a știut Kafka, ”stăpânul viselor”, să le transpună în literatură, și toate trăirile paradoxale, care niciodată nu ni s-ar putea dezvălui în sărăcăcioasa noastră realitate.
De la început și până la sfârșit, în toată cartea, nu se face altceva decât să se împletească o frânghie de ațe provenind din două ghemuri și deci din două feluri de încâlceli gordianice extrem de complexe: încâlceala de fire din ghemul realului și încâlceala de fire din ghemul fantasticului. Comunicarea cu ”ceilalți” n-ar fi posibilă fără această frânghie pe care să se urce și să se coboare de la o dimensiune la alta, de la o spiră a hiperlumii la alta, de la o ființă la o supraființă. În carte ni se vorbește despre un puzzle în locul frânghiei și de piesele lui disparate în locul ațelor. Toată această muncă halucinantă este întreținută de ambele tabere. La final, când frânghia este gata țesută, când pe această ”Scară a lui Iacob” au fost prinse în cuie toate treptele, realul și irealul ajung să se împletească atât de bine, ajung la o asemenea indiscernabilitate, încât ți se taie respirația și intri într-o adevarată stare de prostrație față de ceea ce o operă literară poate transmite. Cred că aici s-a desăvârșit, pentru mulți cititori, senzația că nimic nu mai merită citit sau scris după Solenoid și că tot ce-am făcut de-a lungul vieților noastre atât de diferite, a fost făcut pentru a converge împreună către acest moment zero din carte, momentul ascensiunii pe ”Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” a cărei primă treaptă este cea a lepădării fizice de lume, momentul unei ”Înălțări” hristice moderne, al posibilității părăsirii definitive a acestei lumi încastrate, de la începutul și până la sfârșitul timpurilor, în aceleași 3 dimensiuni spațiale. Mircea, ”cel destinat evadării, cel ce urma să plece”, refuză categoric marea teleportare ce l-ar fi purtat dincolo de marginile acestei lumi, refuză să se arunce în brațele ”zeiței întunecate”.
”Aveam să rămân prizonier pentru totdeauna în această vale. Știam acum însă că n-aș mai fi plecat de unul singur, că eram legat prin frăție de toți semenii mei, de cei din șirul morții, de cei a căror urmă avea să se șteargă curând de pe lume. De pichetiști, de colegi, de fiecare chip pe care-l văzusem vreodată. N-aș fi plecat fără Irinele mele, care-mi luminau acum viața.” Iată atitudinea transdiciplinară prin excelență! Iată felul în care, la sfârșitul unei cărți de 837 de pagini, învățăm să ne iubim aproapele și să alegem de fiecare dată Omul; în care învățăm să refuzăm până și cele mai ispititoare aranjamente cu însăși dumnezeirea pentru a ne arunca, așa diletanți cum toți suntem în esența noastră, de fiecare dată, în brațele persoanei iubite. În acele ultime pagini, pe care le-am citit în doar câteva minute, dar resimțite ca lecturate în câteva ore, am trăit tot timpul sub spaima că Mircea va alege evadarea, că va alege să fie răpit de ”extratereștri”. Dar dacă înălțarea protagonistului nu s-a înfăptuit, dacă el a preferat ispășirea pedepsei originare în eternul prizonierat mundan al omului, noi nu ne putem consola cu altceva decât cu faptul că prin această carte am atins cu toții un nou nivel de realitate, că ne-am ridicat la mintea noastră mai bună și mai ascuțită, la privirile noastre mai acviline, la curajul pătrunderii într-o nouă ”Zonă” a umanului, și că, de astăzi și până la ultima suflare a ultimului om, vom continua să vedem lumea mai inteligibilă, mai luminoasă, mai bogată.
La sfârșitul cărții, cocoțat pe-o nouă culme a conștiinței mele, aproape fericit, m-am ales c-un gust de floare. Am celebrat lecturarea acestei minunate cărți mâncând, pentru prima dată în viața mea, ”ghebe de nuc” sau ”păstrăvi de nuc” (polyporus squamosus) – acele ciuperci ce se dezvoltă pe tulpina nucilor și-i omoară în câțiva ani. Atât de gustoase au fost, încât, de la primele înghițituri, am simțit instantaneu dulcele și copilărescul gust al florilor de salcâm, la care, în vacanțele de vară petrecute la bunici, ronțăiam cât era ziua de lungă. Iată ciuperca de nuc pe post de solenoid, care, prin conștiință, m-a teleportat către frageda vârstă de 7 sau 8 ani! Îmi doresc să pot asocia, pentru totdeauna, gustul florilor de salcâm, care să nu provină de la un salcâm real ci numai din genunile halucinațiilor gustative induse de imaginația mea, de umilele anomalii ale minții mele, cu amintirea acestei cărți.
Nici astăzi nu-mi vine să cred că am terminat de citit această monumentală operă literară, mai precis, această vastă operă transliterară. Am simțit că voi rămâne captiv ei pentru totdeauna; că nu voi mai apuca să mai citesc vreodată și altceva; că prăbușit în enorma ei groapă de potențial, n-aveam să-i mai pot escalada sau tunela pereții de aur; că, în această ”minunată lume nouă”, mă voi folosi toată viața mea numai de ”vase Klein” pentru a-mi bea ceaiul, numai de benzi Möbius pentru a-mi strânge pantalonii, că-mi voi alina singurătatea jucându-mă demențial cu toate proiecțiile tridimensionale ale ”teseractului lui Rubik”, și că, zilnic, în cele câteva ore libere ale serii, în microweekendurile serii, aveam să revin neîncetat la aceeași carte.
Mă bucur nespus, d-le Cărtărescu, că, în carte, ați ars manuscrisele și ați salvat copilul, și că în viață ați reușit să le salvați pe amândouă. Mă bucur că nu ați ars manuscrisele Solenoidului, ale Nostalgiei sau ale Orbitorului, așa cum Kafka a făcut cu aproape 90% din manuscrisele lui, și că astfel ne-ați salvat și pe noi copiii, cititorii fideli ai dumneavoastră.
În imaginea atașată mai sus, ”Abduction” a fotografului Roman Skrada, este reprezentat celălalt scenariu posibil, mergând de-a lungul altei linii de univers, în care Mircea, autorul, protagonistul, alege evadarea, alege să se lase răpit de ”extratereștri”, alege desprinderea definitivă de această lume, alege să se lase ridicat de tentaculele de lumină ale ”zeiței întunecate” și târât prin cordoanele ombilicale ce leagă universurile paralele, întru dobândirea unei altfel de ”împărății a cerurilor”.

Daniel Negrea

Daniel Negrea n. 1985. Lucrează, din 2009, ca cercetător științific în domeniul fizicii nucleare teoretice, fiind angajat al Departamentului de Fizică Teoretică din cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei. În anul 2013 a obținut titlul de doctor în fizică urmând studiile Școlii Doctorale de Fizică a Universității București în cotutelă cu Universitatea Paris-Sud XI, Franța. Publică articole de fizică nucleară în reviste științifice de prestigiu internațional și participă anual la conferințe naționale și internaționale. Extraprofesional este interesat de literatură, interdisciplinaritate și, prin întreaga operă filosofică a lui Ștefan Lupașcu, de logica non-aristotelică sau logica terțului inclus.
veronikaImagine postată
Imagine postată

#227 Gabriel_S

    Admin

  • Administrators
  • 25.711 posturi

Postat 07 ianuarie 2016 - 10:31

Vezi postiulia, pe 18 decembrie 2015 - 04:46 , a spus:

Da, s-a intamplat. Cred ca pt unele carti trebuie sa ai o stare anume pt a le citi. A postat Fluturas un citat din Arta simplitatii.Am cumparat-o dar dupa cateva pagini am renuntat s-o citesc.Dupa cateva luni, mi-am amintit de ea si a fost o adevarata placere.M-am bucurat ca n-am insistat asupra ei doar pt ca o cumparasem.
Cata dreptate ai! Citirea unei carti da nastere unei relatii. Iar pentru o relatie trebuie si o stare de spirit speciala.
Nu le stiu pe toate !!!

#228 Gabriel_S

    Admin

  • Administrators
  • 25.711 posturi

Postat 07 ianuarie 2016 - 10:43

Vezi postvara, pe 22 decembrie 2015 - 10:00 , a spus:

Imagine postată
Avand in vedere utilizatorul caruia i-ai adresat raspunsul tau folosindu-te de aceasta imagine, nu pot spune decat ca ai fost inspirata in alegerea ei, Vera! Intr-adevar, raspunsul Danei este cat se poate de interesant.
Nu le stiu pe toate !!!

#229 Gabriel_S

    Admin

  • Administrators
  • 25.711 posturi

Postat 07 ianuarie 2016 - 11:20

Vezi postIliescu Bogdan, pe 22 decembrie 2015 - 02:19 , a spus:

Dana, Intr-un anumit sens e foarte interesant ce spui. Daca am inteles bine ideea ta, matematica e o creatie umana care incearca sa descrie lumea in universalitatea ei, si pe masura ce se mai observa cate un fenomen i se atribuie acestuia o matematica extinsa, noua, care sa-l inglobeze. Insa daca ar fi asa, toate descoperirile in matematica nu ar mai avea sens, ele fiind niste creatii umane artificiale anterioare descoperirii lor. Cum comentezi? :rolleyes:
Eu nu cred ca matematica este creata de oameni. Din ce am citit mai sus, nici Dana nu sustine asta. Sustinem ca Dumnezeu a creat lumea intr-o matematica exacta, iar lumea va ramane asa pentru eternitate.
Cand o femeie este insarcinata purtand in fiinta ei 1-2 3...copii, avem o matematica atat de precisa si imuabila incat nimic nu este relativ sau conventional.
Tot ce reprezinta "facaleala" omului in aceasta... sau vis-a-vis de aceasta matematica imuabila si absolut neconventionala, este sa incerce sa gaseasca un limbaj cu ajutorul caruia realitatea matematica a femeii insarcinate sa poata fi comunicata mai departe.
Cuvintele, forma in care aceasta realitate matematica urmeaza sa fie comunicata, poat, intr-adevar, sa fie relative sau conventionale.
Omul a fost creat cu doua urechi, cu doua maini, cu cinci degete la fiecare mana...Toate aceste elemente fac parte dintr-o matematica neconventionala si cu totul independenta de om sau de vre-o conventie omeneasca. Insusi Dumnezeu a avut in minte matematica universului si a omului ca parte a acestui univers. Acestei matematici, noi nu-i putem impune nici un fel de conventie.
Tot ce putem face este sa gasim un limbaj conventional cu ajutorul caruia sa o exprimam
Nu le stiu pe toate !!!

#230 Butterfly

    Membru avansat

  • Members
  • 9.759 posturi

Postat 29 ianuarie 2016 - 12:59

.....Totul este meticulos facut si .....fascinant daca stai sa te gandesti.....Dumnezeu nu a zis niciodata ....lasa ca merge si asa....
Exista insa niste tipare care se aplica in toate modelele, fie ele fizice, biolgice, matematice... poate necunoscute in complexitatea lor pana in prezent.
Imagine postată

#231 Gabriel_S

    Admin

  • Administrators
  • 25.711 posturi

Postat 31 ianuarie 2016 - 07:11

Si eu cred asta! Dovada ca o singura Inteligenta s-a ocupat de intregul concept si de realizarea lui.
Nu le stiu pe toate !!!

#232 eu sunt !

    Membru avansat

  • Members
  • 254 posturi

Postat 31 martie 2016 - 07:01

si informarea poate fi folosita in scopul manipularii ! :)

an- biblia ( stiu,pare un cliseu, mai ales printre detinuti :) )

pp negulescu -scrieri inedite , problema cunoasterii

bruce lipton -biologia credintei ( este si filmulet tradus pe youtube )

#233 Gabriel_S

    Admin

  • Administrators
  • 25.711 posturi

Postat 12 aprilie 2016 - 07:58

Citat

si informarea poate fi folosita in scopul manipularii ! :)
Orice forma de manipulare implica informatii.
Nu le stiu pe toate !!!

#234 Butterfly

    Membru avansat

  • Members
  • 9.759 posturi

Postat 02 iulie 2016 - 08:09

Ce carti ati mai citti si le recomandati pentru concediu? Mi-as dori ceva usor si care sa-ti aduca zambetul pe buze.


Pentru cei care nu au citit-o inca .....

Imagine postată
Imagine postată

#235 Gabriel_S

    Admin

  • Administrators
  • 25.711 posturi

Postat 09 iulie 2016 - 11:47

Imagine postată
Nu le stiu pe toate !!!

#236 Butterfly

    Membru avansat

  • Members
  • 9.759 posturi

Postat 17 iunie 2017 - 08:13

O carte de zambit si de gandit.....

Imagine postată
Imagine postată

#237 Butterfly

    Membru avansat

  • Members
  • 9.759 posturi

Postat 17 iunie 2017 - 08:18

....si pentru ca intodeauna ai de invatat in materie de .. stil si nu numai. O carte de weekend cu invataturi pentru o viata....

Imagine postată
Imagine postată





1 utilizatori citesc acest topic

0 membrii, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi