Sari la conținut


Adoptia

copil parinti mama tata familie

275 răspunsuri la acest topic

#1 dan

    Membru avansat

  • Members
  • 8.140 posturi

Postat 24 martie 2012 - 10:13

Conform ultimelor studii si cercetari sociologice , stiintifice si medicale , numarul cuplurilor infertile este tot mai mare.
Pentru aceste cupluri adoptia unui copil este o sansa , o solutie , uneori singura , de a avea un copil , dar dupa cum banuiesc ca stiti deja , in Romania drumul de la decizia de a adopta un copil pana la reusita acestui demers este unul foarte lung , complicat si plin de obstacole.
Ce parere aveti despre adoptie si ce credeti ca ar trebui sa faca Statul si societatea civila in acest sens?

#2 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 25 martie 2012 - 03:58

Este un subiect vast si sensibil. Ca motivatie a adoptiei..sunt atatea lucruri in viata, intamplari...nevoi interioare ,,,exterioare ..ce ne pot determina sa facem o adoptie.
Cea mai simpla si adevarata motivatie ar fi dragostea pentru copii si dorinta unei femei de a oferi dragostea ce o are din plin in inima ei....Este cea mai frumoasa motivatie..cea mai adevarata...si nu are nimic de a face cu bogatia..,,cu saracia..cu compasiunea..etc.In acest caz adoptia se face chiar la nasterea copilului...pentru ca acest tip de persoane nu precupetesc nici un efort pentru a iubi..proteja...legana in brate ..copilul.Ar fi ideal sa existe ingemanare de asemenea fapte...Stiu sigur ca au existat..si mai exista.

Sunt si alte motivatii...Dorinta de a lasa mostenitori pentru bogatii materiale....sau de a tine alaturi un barbat...sau...sau....
Uneori...exista oameni ce simt compasiune pentru cazuri triste...si fac acest lucru......Este laudabil
Sunt si motive meschine...multe....
Prezenta unui copil in familie este ca si roada pomului.

Adoptia...dorinta de a creste si iubi un copil..este in ziua de azi foarte ingreunata de drumul birocratic..complicat si cred ca uneori absurd si in detrimentul copilului. As evidentia doar unul pentru inceput....Nu sunt percepute nevoile copilului...Psihologii spun ca este vital pentru copil sa se simta iubit de la nastere...sa fie tinut in brate,,sa fie inconjurat cu dragoste,,,Lipsa acestui climat duce in viitor la tulburari afective...si chiar si altele mai complicate.Un an pierdut din mica copilarie fara dragoste..se recupereaza ...foarte greu sub multiple aspecte...in mult mai multi ani.
Deci..birocratia dureaza...chiar ani..pana un copil ajunge intr-o familie....si pierde ..pierde acel inceput al normalitatii.
Eu cred ca doar pentru acest considerent ..ar merita simplificata drastic birocratia adoptiei..cand este vorba de un copil nou nascut..

#3 ivone

    Membru avansat

  • Members
  • 2.716 posturi

Postat 25 martie 2012 - 11:38

Adoptia este ca o arma cu doua taisuri.Eu una as avea abtineri in acest sens,adica as preferat sa ajut pe unul sau mai multi copii (daca as putea),dar fara sa legalizez relatia de adoptie.Este Daniana asa cum spui prezenta unui copil in familie ca roada pentru pom,dar in acest caz roada este una,iar pomul altul,adica cum ai pune mere intr-un par sau invers.Nu am nimic impotriva copiilor,dimpotriva iubesc la nebunie copiii in general avand o rabdare de fier cu ei si-mi place sa ma cobor la mintea lor si sa ma las antrenata in jocurile lor si asta o spun cu mana cu suflet ca nu am facut-o numai cu ai mei, ci si cu alti copii.Totusi...este o grea decizie sa adopti un copil.Exista o vorba din batrani ,iar cine a spus-o prima data,nu degeaba a zis-o despre copii : "cine are sa si-i creasca,cine n-are nu-i doreasca".Eu cred ca unii parinti considera ca a avea un copil este asa cum ti-ai cumpara un articol de imbracaminte,pe care-l folosesti,il speli si-l impaturi frumos asezandu-l la loc in dulat,urmand sa-l iei cand vei mai nevoie de el.Cred ca nu sunt constienti de responsabilitatile ce implica cresterea si educarea unui copil nici atunci cand sunt pusi in fata faptului implinit si cand culmea ,au parte de un copil a carui fond genetic este bun poate.Alti parinti,foarte responsabili de tot ,au parte de un copil in care predomina anumite gene care lasa mult de dorit si care nu au putut fi slefuite si care creeaza permanent probleme in sanul familiei si nu numai.Cunoscand in realitate astfel de cazuri diferite,unul cu noroc si altul cu ghinion in adoptie,ma determina sa gandesc asa....Nu o data m-am gandit cum as fi reactionat daca eram in situatia de a nu avea proprii mei copii si cred ca in aceasta situatie, imi lasam soarta in mainile lui Dumnezeu,pentru ca doar El este singurul care stie de ce ar fi fost sa fi asa si nu as fi fortat situatia.Acum mi-i simplu sa vorbesc(vor spune unii) ,judecand la rece si dintr-un unghi total diferit de al celor ce isi doresc copii si nu pot sa-i aduca pe lume decat prin altii pe numele lor...si de aceea rog sa nu-mi fie luata parerea mea ca o judecata ci efectiv ca o idee in acest sens,bazata mai ales acum pe cele doua exemple din jurul meu.
Poate din cauza atator probleme pe care si autoritatile si le ridica in dreptul celor ce doresc sa adopte,cauta sa se convinga ca aceste familii au toate conditiile si dispun de tot efortul financiar,psihic pentru cresterea unui copil.Probabil aceste acte o data incheiate nu se mai pot desface ca o casatorie cu un divort decat numai in situatii extreme sau poate nici atunci.......nu stiu zic si eu...In acest caz statul isi i-a toate masurile de precautie astfel incat daca cineva dintre cei ce au semnat un act de adoptie se razgandesc la un moment dat,sa nu poate fi atacat ca nu ar fi facut cunoscute anumite cerinte celor ce vor sa adopte.Ori pentru obtinerea tuturor actelor ce banuiesc ca se cer (dovada de spatiu,de venit,cazier,anchete sociale,dovezi medicale ca sunt apti d.p.d.v psihic mai ales...habar nu am , dar incerc sa vad logic) iti trebuie timp nu gluma,tinand cont ca la noi rezolvarea oricarui act aproape necesita mai multe usi deschise,ceea ce inseamna timp,plus taxele aferentele...de care am uitat...

#4 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 25 martie 2012 - 12:07

Vorbesti ca o femeie prudenta si de o anumita varsta. ...Vorbesti ca o femeie care are proprii ei copii. Nu stii ce inseamna sa sa te invinuiesti ca nu poti avea copii...sa lucrezi cu copii si sa nu il ai pe al tau..sau......sa simti ca traiesti degeaba.....Aceasta ar putea fi motivatia unei femei.
Cand ai proprii copii..nu inseamna ca ei vor fi perfecti. Cand ii adopti..de asemenea..
Putini oameni pot face acest lucru...clar. Si cred ca sunt deosebiti..tocmai ca nu analizeaza la sange ceea ce ai spus tu.Si stii de ce? Pentru ca au inima mare..si pot trece peste orice.
In Romania viata este grea..de aceea oamenii sunt atat de prudenti..sovaielnici...Un copil cere sacrificiu...fie ca este al tau..sau adoptat..Cine mai vrea astazi sa se sacrifice? Parca am mai spus asta...
Foarte bine..sa adopte copii doar cei care simt cu adevarat.Asa este firesc.Ceilalti..sa-si faca si sa aiba grija lor..sa nu-i paraseasca.
Iar autoritatile sa-si faca treaba repede si bine.

#5 vara

    Avansat

  • Members
  • 13.809 posturi

Postat 25 martie 2012 - 06:20

indiferent daca ai sau nu copii, cel mai frumos gest pe care il poti face in aceasta lume este sa adopti unul....
e adevarat ca nu oricine poate sa faca acest lucru, trebuie sa fii un om deosebit....
ma refer aici evident in cazul adoptiei cu bune intentii pentru ca din pacate exista si cazuri in care adoptia se face cu anumite interese care de obicei sunt total in defavoarea copiilor si de aceea poate birocratia in Romania este mare, asta nu e un lucru rau pentru ca sunt necesare multe verificari si niciodata nu poti sa stii sigur daca ai incredintat viata unui copil pe maini bune...
nu consider ca in cazul adoptiei problema care s-ar pune ar fi calitatea copilului adoptat (mostenirea sa genetica) ci mai degraba trebuie discutata si analizata calitatea celor care doresc adoptia.
veronikaImagine postată

#6 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 25 martie 2012 - 07:12

Eu cred ca adoptia copiilor mai mari...ramasi orfani din cauza unor intamplari nefericite.....eventuala lor situatie materiala buna. mostenita....trebuie vegheata cu maxima responsabilitate de autoritatile statului.
.Da Vara deseori sunt interese meschine ..din pacate , in spatele acestui act uman.
Sunt copii foarte saraci, care sub pretextul adoptiei ,sunt exploatati. Au fost semnalate si in presa astfel de cazuri.Sunt multe pericole ... Eu cred ca exista organe abilitate..care controleaza familia..o perioada...este evaluata situatia si progresul copilului in familia ce l-a adoptat.Este important ca aceste structuri sa fie responsabile cu adevarat.

#7 Gabisoleil

    Admin

  • Administrators
  • 17.195 posturi

Postat 25 martie 2012 - 09:46

 vara, pe 25 martie 2012 - 06:20 , a spus:

indiferent daca ai sau nu copii, cel mai frumos gest pe care il poti face in aceasta lume este sa adopti unul....
e adevarat ca nu oricine poate sa faca acest lucru, trebuie sa fii un om deosebit....
ma refer aici evident in cazul adoptiei cu bune intentii pentru ca din pacate exista si cazuri in care adoptia se face cu anumite interese care de obicei sunt total in defavoarea copiilor si de aceea poate birocratia in Romania este mare, asta nu e un lucru rau pentru ca sunt necesare multe verificari si niciodata nu poti sa stii sigur daca ai incredintat viata unui copil pe maini bune...
nu consider ca in cazul adoptiei problema care s-ar pune ar fi calitatea copilului adoptat (mostenirea sa genetica) ci mai degraba trebuie discutata si analizata calitatea celor care doresc adoptia.
Asa cum probabil stiti, de principiu, eu nu sustin adoptiile. Sunt pentru luarea grija, educatie si crestere a copiilor fara formalitatea adoptiei. Dar nici nu ma deranjeaza faptul adoptiei. In esenta, dragostea daruita copiilor, naturali sau nu, este poate cea mai sublima forma de iubire.Ei sunt ingerii cerului trimisi pe pamant si pana la o varsta, totul la ei este ingeresc. Cine nu a crescut copii este lipsit de una dintre cele mai sublime experiente de viata. In fine, sa revenim la topic:
"Ce parere aveti despre adoptie si ce credeti ca ar trebui sa faca Statul si societatea civila in acest sens?"
Eu as propune ca formalitatile de adoptie sa fie simplificate la limta. Dar, in acelasi timp, masurile de supraveghere de catre autoritatea Sociala sa fie strasnic de reale si de serioase (functionabile). Avand in vedere nemernicia unor oameni dezaxati mental care profita de viata si faptura copiilor adoptati, masurile de supraveghere si control a copiilor adoptati ar trebui sa fie foarte sustinute.
Nu le stiu pe toate !!!

#8 ivone

    Membru avansat

  • Members
  • 2.716 posturi

Postat 27 martie 2012 - 04:19

 Daniana, pe 25 martie 2012 - 12:07 , a spus:

Vorbesti ca o femeie prudenta si de o anumita varsta. ...Vorbesti ca o femeie care are proprii ei copii. Nu stii ce inseamna sa sa te invinuiesti ca nu poti avea copii...sa lucrezi cu copii si sa nu il ai pe al tau..sau......sa simti ca traiesti degeaba.....Aceasta ar putea fi motivatia unei femei.
Cand ai proprii copii..nu inseamna ca ei vor fi perfecti. Cand ii adopti..de asemenea..
Putini oameni pot face acest lucru...clar. Si cred ca sunt deosebiti..tocmai ca nu analizeaza la sange ceea ce ai spus tu.Si stii de ce? Pentru ca au inima mare..si pot trece peste orice.
In Romania viata este grea..de aceea oamenii sunt atat de prudenti..sovaielnici...Un copil cere sacrificiu...fie ca este al tau..sau adoptat..Cine mai vrea astazi sa se sacrifice? Parca am mai spus asta...
Foarte bine..sa adopte copii doar cei care simt cu adevarat.Asa este firesc.Ceilalti..sa-si faca si sa aiba grija lor..sa nu-i paraseasca.
Iar autoritatile sa-si faca treaba repede si bine.


Vorbesc din experienta altora Daniana si culmea nici una la fel cu cealalta.Imi place sa invat din experienta altora,acolo unde vad ca am lipsuri,indiferent de varsta de la primesc informatiile sau de varsta pe care o am cand le primesc..
Normal ca niciodata nu poti baga man-n foc pentru nimeni si mai putin pentru reactiile copiilor tai la un moment dat,dara-mi-te pentru a altora despre a caror gene nu stii nimic ce pot ascunde in umbra,nici atat.Insa,sangele apa nu se face si fiind al tau,treci mai usor,mai iertator peste orice...Suflet mare trebuie sa ai nu numai cand infiezi un copil.Sunt convinsa ca multi au un suflet atat de mare incat poate dupa capacitatea lui ar infia 5 copii nu unul singur,dar probabil le lipseste puterea financiara care sa-i sustina in educarea si cresterea lui si atunci sufera in tacere si plang la fel durerea lor.Altfel se pune problema cand un copil apare in viata cuiva la un moment cand poate esti intr-un gol financiar si este cu totul altfel cand ai acest gol dar totusi ai dori un suflet de omulet langa tine,caruia sa-i dai bucatica ta in gurita lui,dar cu cel mai mare drag..
Sunt oameni cu suflet mare,care se daruiesc partial daca nu in totalitate in diferite scopuri caritabile si a caror valoare poate este la fel de mare daca nu si mai mult,decat infierea unui copil.Pentru mine de exemplu o persoana care iubeste cea mai neinsemnata vietate inseamna ca are un suflet mare doar prin simplu fapt ca-i respecta viata si-l ocroteste asa cum stie doar sa-i fie bine,chiar daca responsabilitatile,costurile sunt diferite fata de adoptia unui copil,totusi are un suflet de om mare...

#9 dan

    Membru avansat

  • Members
  • 8.140 posturi

Postat 27 martie 2012 - 10:10

Personal cred ca formalitatile si demersurile necesare adoptarii unui copil ar trebui mult simplificate si scurtate.
Sunt perfect de acord ca adoptia trebuie facute in conditii de siguranta si doar in interesul copilului , dar in conditiile in care casele de copii din Romania sunt supraaglomerate , Statul nu mai are de mult timp fonduri si resurse pentru sustinerea lor , societatea civila se implica insuficient , iar investitorii privati romani si nu numai se feresc sa investeasca intr-un domeniu de unde nu pot scoate profit , nu vad cum cresterea si educatia unui copil in conditiile astea ar fi in interesul sau.
Si nu e vorba doar de cresterea si educatia copilului , ci si de dezvoltarea si evolutia psihica , morala si intelectuala a sa si de integrarea sa in societate dupa varsta cand va trebui sa paraseasca institutia.
Asa ca eu cred ca oricum i-ar fi mai bine acelui copil intr-o familie ,unde sa aiba parte de dragostea materna si de protectia paterna , de educatie si de tot ce inseamna viata intr-o familie si mai apoi in scoala si in societate.

#10 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 27 martie 2012 - 10:33

Dane...imi pare rau...casele de copii traditionale..nu mai prea exista in Romania.Sunt multe fundatii straine care au construit case tip familial..unde traiesc alaturi 5-6 copii cu 2 persoane mature ce joaca ..indeplinesc rolul de parinti. Apoi.sunt acei copii minori ..sunt dati in plasament la familii ce primesc salariu pt ca le poarta de grija.
Pentru ca acest topic se refera la adoptii..diferenta este foarte mare intre o adoptie si un plasament.
Un copil..pe perioada copilariei lui..poate migra in multe familii. De asemenea ..poate fi tolerat doar pt ca familia respectiva primeste un venit de pe urma lui.....vorbind de plasament.
Adoptia..este un act de mare responsabilitate..si fereste copilul de multe traume sufletesti.Dar..trebuie sa remarc ..cu bucurie..ca acele case de copii..atat de mediatizate de presa straina..nu prea mai exista,
Nu se stie in viitor..ar putea renaste...cu atata saracie si mizerie in tara...Sunt oameni foarte saraci..care nu-si pot onora copiii cu un trai decent.

#11 monica

    Membru avansat

  • Members
  • 4.584 posturi

Postat 27 martie 2012 - 01:40

nu exista si totusi exista. nu e problema existentei lor (caci de cele mai multe ori aici ajung acei copii neadoptabili.... ) ... problema este ca, desi in domeniul adoptiei exista birocratie eu cred ca se justifica din plin! in momentul in care copilul este adoptat nu mai poti sa verifici nimic. verificarile se fac inainte: ale familiei - pe o perioada destul de lunga, din cate stiu eu intre 6 luni si un an, functie de nr de dosare de familii adoptatoare - si ale relatiei familie - copil in 3 luni, pe perioada incredintarii in vederea adoptiei! dupa aceea nu mai ai niciun drept sa verifici nimic, caci este familie normala!
singura chestie cu care nu sunt eu de acord in birocratia asta a statului roman in ce priveste adoptiile este aceea ca de multe ori accentul se deplaseaza catre material si financiar in verificarea unei familii! ori, cel mai important lucru in viata copilului este dragostea si relatiile interfamiliale sanatoase! poate se intampla asa ceva pentru ca incepem sa saracim si, pentru un copil pentru care purtam povara unei alegeri, vrem sa nu saraceasca si el! poate din indiferenta voalata si din argumentul ca "la familia bogata micutul are orice, pe cand alternativa unui centru de plasament.....e cam neagra!"... nu stiu!
oricum este o mare responsabilitate sa incredintezi un copil unei familii!
dincolo de inconveniente, si la adoptie insa lucreaza Dzeu: ce este al tau este pus de-o parte! cunosc atatea familii care, desi vroiau un baietel au ajuns sa adopte o fetita, chiar am relatat la sectiunea "avortul" unul din ele, fff induiosator, in care parintele care era total contra adoptiei a ajuns sa nu mai plece acasa fara un anumit copil - desi acel copil nu avea nimic deosebit! sunt si cazuri de copii ajunsi nefericiti - si astea dor cel mai mult, fie ca sunt copii naturali in familii naturale fie ca sunt copii adoptati in familii adoptatoare!
dincolo de toate da, dan, birocratia este necesara, chiar foarte necesara.....
ai rabdare, dupa un chim mare vine si o bucutrie mare si ceea ce-ti da Dzeu este "o comoara"!
sunt si raman....monica!

#12 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 27 martie 2012 - 05:12

A naste un copil este un act natural, a adopta este un act divin!
Este o replica dintr-un film despre adoptie si un adevar frumos spus. Va oferim trei povesti de dragoste, între bebelusi si parinti. Veti afla ce înseamna sa iubesti un copil fara limite si cum te poti îndragosti la prima vedere de o mogâldeata.
Drumul pina la implinire - legile din Romania
Pentru a putea adopta un copil, cei ce doresc sa devina parinti trebuie sa treaca printr-un curs de calificare. Sa fie sanatosi si sa aduca recomandari semnate în clar de la cunostinte. Apoi sa obtina un atestat care sa certifice ca sunt apti pentru adoptie si sa faca dovada faptului ca îsi pot permite sa îngrijeasca un copil.
Cursul dureaza doua saptamâni, atestatul este eliberat în 60 de zile. Când toate conditiile legale si tehnice sunt îndeplinite, viitorii parinti pot astepta sa fie contactati de Directiile pentru Protectia Copilului sau îsi pot începe cautarile pe cont propriu.
Pentru ca România a desfiintat centrele de plasament de mare capacitate, copiii adoptabili (declarati legal ca abandonati) pot fi gasiti doar la asistenti maternali - de multe ori persoane cu venituri mici, care primesc un salariu din partea statului pentru a-i îngriji pâna sunt adoptati. Mai sunt case de tip familial si organizatii de caritate care se ocupa de cresterea acestora, pâna când li se gaseste o familie.

Pe Valea Prahovei, într-un mic orasel numit Câmpina, exista o casa în care câteva maicute catolice îngrijesc 40 de copii. Cei mai mici au abia câteva luni, cei mai mari, 4-5 ani.
Imaginati-va un hol patrat, câte doua camere de fiecare parte a holului. Copiii sunt bine îngrijiti, au tot ce le trebuie din punct de vedere material: au hainute curate, au jucarii, sunt bine hraniti, sunt sub permanenta supraveghere a maicutelor. “Casa Sperantei” se numeste acest asezamânt, condus de ordinul Maicilor Sfântului Iosif din Aosta.
Cu speranta a pasit Liliana Csaki pe holul cel lung. Spera ca aici îsi va gasi fetita care îi era destinata: “Într-una din camere, care era pentru bebelusi, am vazut un capsor blond si perfect rotund… ca o bila… Am zis: uite, copilul asta as vrea sa îl iau acasa. Am fost invitati într-o alta încapere unde a aparut sora Marissa, care pentru început mie mi s-a parut destul de dura, rece… Ne-a întrebat cine suntem, ce vrem si de ce vrem sa adoptam un copil…
Eu eram foarte emotionata, deja plângeam si am spus ca noi vrem un copil, oricare, dar sa fie sanatos… A rugat pe cineva sa o aduca pe Laura. În momentul în care a intrat cu Laura în încaperea respectiva, era copilul pe care tocmai îl vazusem. Mi-au dat-o în brate si ea s-a lipit instantaneu de mine. Avea 8 luni si jumatate atunci, am putut sa o luam acasa, dupa numai 4 zile…”
Nu ne alegem parintii, este un adevar. Care sunt criteriile dupa care îsi aleg parintii copiii, atunci când au de ales? Sa fie blond? Sa aiba ochi albastri? Sa aiba tenul alb? Sa fie frumos? Liliana spune ca a stiut pur si simplu ca acea fetita era a ei. A fost dragoste la prima vedere. Si trei ani mai târziu, la cel de-al doilea copil adoptat, Liliana a trebuit sa îi ceara parerea nu doar sotului, ci si Laurei: “Pe David l-am vazut în a patra lui zi de viata.

Liliana si familia
Era o sarmaluta foarte mica, a fost un prematur de 2 kilograme, prima impresie a fost doar ca e foarte mic. L-am primit direct în brate… Si în perioada când voiam sa o adoptam pe Laura si când voiam sa adoptam un baietel mi-am spus ca n-o sa iau în brate decât copilul pe care am sa-l duc acasa. Mi s-ar fi parut nedrept fata de ceilalti, era ca si cum le-as fi dat sperante si pâna la urma sperantele lor nu s-ar fi împlinit.
Când mi l-au pus pe David în brate eram singura. A doua zi am venit cu sotul si s-a întâmplat acelasi lucru… Am hotarât pe loc, am fost întrebati daca o sa vrem sa ne gândim si le-am spus ca ne-am hotarât deja, el este copilul nostru, din momentul în care l-am luat prima data în brate.”
Prima întâlnire între Mihai si parintii lui a avut loc într-un mediu mult mai rece decât Casa Sperantei. Irina Enache si-a cunoscut baietelul într-un birou al Directiei pentru Protectia Copilului din Bucuresti: “L-a adus asistenta maternala la care era, o gâgâlice de 2 luni si jumatate, înfofolit, abia trezit din somn… Se uita la noi si nu zicea nimic, nu a schitat nici o grimasa.
L-am luat în brate si ma întrebam: Doamne, ce soarta o avea acest copil. Si l-am întrebat si pe el în gând… i-am zis <<esti asa de dragut, oare ce o sa fie cu tine, care este soarta unui copil pe care mama lui nu a vrut, nu a putut sa-l creasca? Si în special, a ta? Cu tine vorbesc…>> Mi s-a parut atunci ca se uita la mine altfel. Dupa aceea i l-am dat si sotului meu care nu stia sa tina în brate un copil atât de mic. Nu a fost nevoie de prea multe vizite. Tocmai urma ziua lui de nume… I-am dus un costumas de baietel pentru ca doamna avusese înainte o fetita si îl îmbraca în haine de fetita… În ziua în care a împlinit trei luni, ne-am întors cu un copil acasa.”
Nu întotdeauna este atât de simplu.
Oana Melinte spune ca ziua în care nu a putut pleca acasa cu Eric a fost cea mai grea din viata ei. “Ni se promisese ca în ziua în care vom lua atestatul de parinti adoptatori vom aduce si bebelusul acasa. Pe Eric îl gasisem deja într-un centru de plasament cu 2 saptamâni în urma. Ne-am dus mai mult decât fericiti… cu laptic pregatit, cu scaunul de masina, cu hainute, cu tot ce trebuie. Ne-am dus sa ni se semneze actele si ni s-a spus <<cum adica, dar credeti asa ca putem sa dam copilul imediat? În nici un caz…>> În momentul ala am avut sentimentul ca l-am pierdut… Acela era copilul nostru… Nu ne venea nici o idee cum sa facem sa ne aducem copilul acasa.
Am mers înapoi la directia de protectia copilului si am stat de vorba la rece pentru ca în momentul ala eram atât de tulburata si atât de înnebunita ca nu îmi da copilul încât nu am mai auzit si explicatiile pe care mi le-a dat. Erau niste proceduri legale pe care trebuia sa le respectam ori eu voiam sa trec peste orice si sa îmi iau copilul acasa… Nu mai vedeam altceva în fata ochilor. Am convingerea ca pentru orice lucru bun trebuie sa muncesti. Noi am muncit si am suferit, dar azi avem cel mai frumos copil posibil si cel mai bun si cel mai cuminte… este o comoara.” “
Eforturile pe care le fac unele cupluri pentru a se putea bucura de prezenta unui copil în viata lor, sunt greu de masurat, mai ales de cei pentru care totul se întâmpla firesc. Parintii care pot avea copii pe cai naturale au de asteptat, de regula, doar câteva luni pâna sa-si tina pruncii în brate. Ei nu trebuie sa faca nici un fel de scoala si nici nu sunt chestionati de autoritati în privinta posibilitatilor materiale pe care le au pentru a-si creste copiii. De multe ori tocmai saracia este factorul care le determina pe mame sa îi abandoneze pe micuti. “De ce or mai face femeile astea copii” se întreba retoric o functionara. “Pentru cei ca noi, doamna”, i-a raspuns Valentin, proaspatul tatic adoptiv al unei fetite.
Nu trebuie sa adopti un copil daca nu ai convingerea ca va fi al tau, spune Cristina, sotia lui Valentin. Nu trebuie sa o faci ca pe un act de caritate, dintr-un capriciu sau din mila. “Alexandra mi-a dat mie sansa de a fi mama, nu eu i-am dat ei o sansa! Eu asta simt.
Iubirea pentru copii trebuie sa fie neconditionata
Ori vrei un copil si atunci uiti ca nu e nascut din tine, ori vrei sa faci acte de caritate si atunci mai bine donezi niste bani la un caz umanitar.” Liliana Csaki este de aceeasi parere: “Eu spun ca acesti copii vin pe lume de fapt pentru noi. Cumva ei ne sunt predestinati, asta e parerea mea. S-a întâmplat de foarte multe ori sa ni se spuna sunteti niste oameni extraordinari, ati facut o chestie nemaipomenita, am mai auzit si replici de genul “v-ati facut pomana”… Eu nu ma simt deloc deosebita fata de celelalte mame. Pentru mine faptul ca nu i-am nascut eu este un amanunt de ordin tehnic… strict tehnic, în rest ei au fost copiii mei din momentul în care i-am tinut în brate. Eu nu cred ca daca eu i-as fi nascut m-as fi purtat altfel. Îi iubesc asa cum orice mama îsi iubeste copilul…
A iubi un copil fara limite
Cum e posibil sa-i iubesti fara limite, sa-i iubesti uitând ca nu-s sânge din sângele tau si carne din carnea ta? o sa întrebati, mai ales cei ce nu aveti copii… Se poate. Dar pentru asta trebuie întâi sa îti permiti sa te îndragostesti de ochii lor frumosi si sa le simti singuratatea
.
autor: Andreea Demirgian, Redactor Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - © desprecopii.com 2006
Mai cititi pe www.desprecopii.com
Cand este momentul de a deveni parinte

#13 Gabisoleil

    Admin

  • Administrators
  • 17.195 posturi

Postat 27 martie 2012 - 09:24

Pentru mamele care cresc copii abandonati:[attachment=194:geschenkkorb2.jpg]
Nu le stiu pe toate !!!

#14 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 28 martie 2012 - 05:01

Frumos gest, Gabi....Dar mai frumos este ca ai deschis acest topic....
Iata o alta poveste....Caldura acestora cred ca ajunge in multe inimi.......si poate topi multi ghetari..
O povesre de adoptie....

Povestea noastra incepe in 2005 cand am hotarat, de fapt, ne simteam pregatiti sa devenim parinti. In acel an am ramas insarcinata, dar din pacate a trebuit sa renunt la sarcina, copilul prezenta o malformatie. Am stiut din acel moment ca sigur voi devein mama…. Indifferent cum !
Chiar din ziua in care am iesit din spital am stiut ca voi adopta , ceva in suflet imi spunea ca, copilul meu exista si ca ma asteapta !
Acum stiu sigur ca nimic nu este intamplator….
Pe data de 03.12.2005 paraseam spitalul, cu inima franta , iar pe 03.12.2009 aveam incredintarea in vederea adoptiei pe Antonia- viata mea, universul meu !
Poate va intrebati de ce a durat atat…. Nici eu nu stiu, asa avrut Dumnezeu. Sotul meu, a fost foarte deprimat de ce ni s-a intamplat si cam 2 ani si jumatate i-au trebuit sa se simta pregatit, sa mearga pe acest drum extraordinar.
In decembrie 2008 am mers impreuna la directie, sa vedem ce inseamna adoptia, iar in ianuarie 2009 am depus doasarul, am plans de fericire…. am simtit ca este momentul conceperi copilului mult visat, chiar daca acum, stim ca ea ne astepta ….
Dupa ce am depus dosarul aflu cu stupoare ca sunt insarcinata…. Eram bulversati, nu stiam ce vom face…. dar acum stiu sigur ca fetita mea, ne alesese sa-i devinim mama si tata, ne alesese ca parinti, noi eram familia ei.
Primim atestatul si incep intrebarile… ok…ce facem acum? Nu vreau sa-l inramez si sa astept ! Incep sa trimit adrese, in toate judetele tari. Normal raspunsurile sunt conform legii, ceea ce te demoralizeaza, dar trebuie sa mergi mai departe. Si incet, incet ajungem sa vedem o fetita minunata, dar nu eram noi parintii ei. Dezamagiti si suparati, incercam sa ne resemnam …. Ce o fi, o fi!
Apoi intr-o zi torida de august, primesc un telefon, telefonul pe care il asteptam de mult, telefonul de la directie !
Emotionata raspund, imi spun ca au o fetita…fericita tremuram si totul in jurul meu plutea…… intrasem in travaliu! J
Imi trimit poza pe mail, in acel moment nu eram la un computer, imi sun sotul si ii povestesc, eram tare nerabdatoare sa o vad, sa vad ce zice sotul meu……..astept in telefon reactiile lui…..nici o reactie, apoi aud….“este mare…are parul lung, nu imi place…mi-a stat inima in loc pentru cateva momente, nu intelegeam ce imi spune….nu acceptam cuvintele lui !
La insistentele mele mergem sa o vedem. Eram foarte nerabdatoare, nu mai aveam stare. Stabilisem cu asistenta sociala ca mergem sa o vedem in octombrie, dar ne-am dat seama ca nu putem astepta si uite asa am plecat mai repede la ea.
Am plecat intr-o joi, aveam ~450 km de mers, ajungem ne cazam si apoi incepem sa discutam……si sa vorbim cum vom fi noi ca parinti J Era prima data, cand aveam acesta discutie, de cand devenisem atestati…….
Ajungem la directie, ni se povesteste putin despre copil si apoi ni se da dosarul!! In dosar stupoare – un diagnostic de te facea sa fugi mancand pamantul! Dar cu toate asta mergem sa o vedem. Asistenta sociala ne insoteste, cum nu eram din zona ne ratacim si in intampinarea noastra vine asistenta maternala care o avea pe fiica mea in brate. Pe moment mi-am zis diagnosticul este adevarat – dar Doamne – cat este de frumoasa!
Facem cunostinta iar fiimea ca sa ne atraga atentia incepe sa se pieptane J saracutul par, tragea de el de iti venea sa plangi…. O intreb daca ma lasa sa o ajut, foarte categorica “Nu, ca stiu!” Incepe sa-si aranjeze lucrusoarele si sa ne jucam.
Nu auzeam nimic, eram captata de prichindelul asta mic, cu ochi negri si parulul ondulat….La un moment dat il aud pe sotul meu…. Este ordonata ca mine, seaman cu mine… ea este fata mea!
Am inceput sa plang….iar ingerasul meu m-a intrebat “de ce iti curg lacrimile” si in acelasi timp mi le stergea…. erau lacrimi de FERICIRE!
Ajungem la pensiunea unde eram cazati, deja intre mine si sotul meu era o competitie…care mai de care asociam gesturile, mimica, totul cu noi…eram pe planeta fericirii!
Ne-am anuntat familia, prietenii ca suntem parinti si cat de minunata este fetita noastra!
A doua zi ne intalnim, la intalnire apare si o ruda de-a maternalei care o intreaba pe fetita mea de la cine a primit papusica….iar fiimea foarte sigura pe ea raspunde ”de la tati meu!” …am stiut inca din prima zi ca ea este minunea mea, dar atunci am avut si confirmarea ei, ca noi suntem parintii ei.
In familia noastra primul cuvant a fost “tati” si va pot spune, ca pot eu sa-i dau si luna de pe cer “tati” este unicul si sunt foarte sigura ca nu noi parintii ne alegem copii ci ei pe noi.
......................................................................................................................................................................................................................................

#15 Mariana

    Avansat

  • Members
  • 2.313 posturi

Postat 28 martie 2012 - 05:26

Pentru toate mamele.....
[post=''][/post]

#16 Gabisoleil

    Admin

  • Administrators
  • 17.195 posturi

Postat 28 martie 2012 - 08:42

viata unui copil abandonat .wmv

Citat


Nu le stiu pe toate !!!

#17 dan

    Membru avansat

  • Members
  • 8.140 posturi

Postat 28 martie 2012 - 08:51

 Daniana, pe 27 martie 2012 - 10:33 , a spus:

Dane...imi pare rau...casele de copii traditionale..nu mai prea exista in Romania.Sunt multe fundatii straine care au construit case tip familial..unde traiesc alaturi 5-6 copii cu 2 persoane mature ce joaca ..indeplinesc rolul de parinti. Apoi.sunt acei copii minori ..sunt dati in plasament la familii ce primesc salariu pt ca le poarta de grija.
Pentru ca acest topic se refera la adoptii..diferenta este foarte mare intre o adoptie si un plasament.
Un copil..pe perioada copilariei lui..poate migra in multe familii. De asemenea ..poate fi tolerat doar pt ca familia respectiva primeste un venit de pe urma lui.....vorbind de plasament.
Adoptia..este un act de mare responsabilitate..si fereste copilul de multe traume sufletesti.Dar..trebuie sa remarc ..cu bucurie..ca acele case de copii..atat de mediatizate de presa straina..nu prea mai exista,
Nu se stie in viitor..ar putea renaste...cu atata saracie si mizerie in tara...Sunt oameni foarte saraci..care nu-si pot onora copiii cu un trai decent.


Nu sunt de acord ca asistentii maternali care se ocupa contra unei remuneratii lunare de 2 , 3 sau mai multi copii abandonati , pot oferii acestora dragostea , tandretea , caldura si educatia pe care ar oferi-o o famile care adopta un copil pentru ca ei nu pot avea pe cale naturala unul si nu o fac pentru un salariu , sau retributie lunara din partea statului.
Mama si Tata nu sunt o meserie , o ocupatie din Nomenclatorul ocupatiilor , sunt mult mai mult de atat , iar cine face comparatie intre un asistent maternal si un parinte este intr-o mare eroare , un copil nu trebuie "tolerat" , el trebuie iubit si ocrotit in orice conditii si cu orice pret.
Nu e normal ca intre momentul inceperii unui demers de adoptie si pana la finalizarea acestui demers , sa treaca 2 , 3 sau chiar mai multi ani , in care viitorii parinti sa fie purtati pe drumuri , amanati si impiedicati prin o mie si una de demersuri birocratice specific romanesti , unele de-a dreptul absurde , parintii si copilul sa stea in acest timp mereu stresati si nesiguri.
Nu cred ca undeva in Europa sau in lume se mai intampla asa ceva.

#18 dan

    Membru avansat

  • Members
  • 8.140 posturi

Postat 28 martie 2012 - 08:58

 Daniana, pe 28 martie 2012 - 05:01 , a spus:

Frumos gest, Gabi....Dar mai frumos este ca ai deschis acest topic....
Iata o alta poveste....Caldura acestora cred ca ajunge in multe inimi.......si poate topi multi ghetari..
O povesre de adoptie......................


Eu am deschis topicul si ma bucur sa vad ca e un subiect care intereseaza si atrage pareri , opinii si experiente de viata interesante.
Personal consider ca e una din problemele cele mai sensibile , dureroase si actuale , din pacate inca nerezolvate din Romania.

#19 monica

    Membru avansat

  • Members
  • 4.584 posturi

Postat 28 martie 2012 - 09:30

si probleme (gripe, anemii, boli ale copilariei, scoala, educatia.....) si bucurii, si visuri....
sunt si raman....monica!

#20 monica

    Membru avansat

  • Members
  • 4.584 posturi

Postat 28 martie 2012 - 09:46

 Daniana, pe 27 martie 2012 - 10:33 , a spus:

Nu sunt de acord ca asistentii maternali care se ocupa contra unei remuneratii lunare de 2 , 3 sau mai multi copii abandonati , pot oferii acestora dragostea , tandretea , caldura si educatia pe care ar oferi-o o famile care adopta un copil pentru ca ei nu pot avea pe cale naturala unul si nu o fac pentru un salariu , sau retributie lunara din partea statului. Mama si Tata nu sunt o meserie , o ocupatie din Nomenclatorul ocupatiilor , sunt mult mai mult de atat , iar cine face comparatie intre un asistent maternal si un parinte este intr-o mare eroare , un copil nu trebuie "tolerat" , el trebuie iubit si ocrotit in orice conditii si cu orice pret. Nu e normal ca intre momentul inceperii unui demers de adoptie si pana la finalizarea acestui demers , sa treaca 2 , 3 sau chiar mai multi ani , in care viitorii parinti sa fie purtati pe drumuri , amanati si impiedicati prin o mie si una de demersuri birocratice specific romanesti , unele de-a dreptul absurde , parintii si copilul sa stea in acest timp mereu stresati si nesiguri. Nu cred ca undeva in Europa sau in lume se mai intampla asa ceva.

1. asistentii maternali, de cele mai multe ori se ataseaza de copii ca de copiii lor. cunosc o droaie de cazuri care au adoptat acei copii si au pierdut calitatea de asistent maternal. sau care, pentru a nu pierde copiii - care nu sunt adoptabili - continua sa fie asistenti maternali, de fapt parinti!
2. pentru a adopta un copil nu dureaza atat de mult. demersurile pt parinti, pentru a deveni fam adoptatoare dureaza max 6 luni, 1 an in cazul in care sunt multe dosare depuse.
ce dureaza mai mult este gasitea copilului adoptabil pentru familie.
3. in alte colturi ale lumii dureaza si mai mult (vezi SUA) unde a adopta un copil este o poveste! si asa este si normal. unde dureaza putin sunt deja semne de intrebare si-ti si explic de ce: la noi, pana prin 1998 adoptia era f simpla si cea interna si cea internationala. drept urmare, una din regulitle impuse de UE a fost aceea a instituirii unei legislatii viabile care sa deplaseze accentul de la lipsa unui copil dintr-o familie si nevoia familiei respective de a avea un copil, catre copil si interesele lui!
pentru ca erau asa de usoare adoptiile au avut loc multe atrocitati asupra copiilor adoptati din Romania: adoptii (neurmaribile) pentru colectare de organe, pentru exploatat copilul, abuzuri sexuale, etc.
in prezent, pe langa birocratia introdusa, zic eu, f bine (caci numai asa cunosti mai bn familia adoptatoare), s-a deplasat accentul si asupra adoptiilor interne, care primeaza.
4. abia acum, prin ceea ce numesti tu "birocratia la adoptia unui copil" am intrat si noi in randul tarilor civilizate si nu mai ne aliniem cu spor langa thailanda, somalia s.a
sunt si raman....monica!





1 utilizatori citesc acest topic

0 membrii, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi